Poliţiştii nu vor mai răspunde penal când vor trage după infractori

Poliţiştii nu vor mai răspunde penal când vor trage după infractori

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi legea care modifică folosirea armei şi înlăturară răspunderea penală în cazul polițiștilor și jandarmilor care deschid focul. Noua lege aduce completări şi legate de situațiile în care persoanele pot face uz de arme de foc.
Poliţiştii nu mai răspund penal dacă folosesc armele de foc pe care le au în dotare, potrivit noii legi.

„Uzul de armă executat în condiţiile şi situaţiile prevăzute de lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea materială”, se arată în noua lege a armelor.

Ion Fercu a primit Premiul de Excelenta pentru Cartea de proza a anului 2015

Ion Fercu a primit Premiul de Excelenta pentru Cartea de proza a anului 2015

S-a tras cortina si peste editia a XVIII-a a Festivalului – Concurs National de Creatie Literara “AVANGARDA XXII”. Sâmbata, 1 octombrie a.c., la Centrul de Cultura si Arte “George Apostu” a avut loc festivitatea de decernare a premiilor. Juriul, alcatuit din scriitorii Ioan Holban – presedinte, Alexandru Cistelecan, Vasile Spiridon, Geo Vasile si Victor Munteanu – membri, a acordat urmatoarele premii:

Trupul baiatului inecat in canalul de fuga a iesit la suprafata

Trupul baiatului inecat in canalul de fuga a iesit la suprafata

– pompierii bacauani l-au cautat zi de zi si au primit sprijin si de la scafandrii militari din Neamt, Vaslui si Iasi

Miercuri dimineata, trupul baiatului de 11 ani, din orasul Buhusi, care s-a inecat in canalul de fuga al râului Bistrita, in ziua de 18 septembrie, impreuna cu o colega de clasa, pe care a incercat sa o salveze, a iesit la suprafata la hidrocentrala de la Racova.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau, care l-au cautat in fiecare zi, au fost anuntati si s-au deplasat in zona pentru a-l aduce la mal.

Doi copii s-au inecat in canalul de fuga al râului Bistrita

Doi copii s-au inecat in canalul de fuga al râului Bistrita

– victimele sunt o fata si un baiat, colegi de clasa – se jucau pe mal când fata a cazut in apa iar baiatul a sarit sa o salveze – nu au putut sa mai iasa din canal si s-au inecat

O fata de 12 ani si un baiat de 11 ani, ambii din orasul Buhusi, si-au gasit sfârsitul, duminica dupa-amiaza, in canalul de fuga al râlui Bistrita, in zona cartierului Chebac.

Minorii erau in clasa a VI-a si au mers impreuna cu alti trei colegi de clasa pe malul apei sa se joace.

Fata de 12 ani ar fi coborât pe dalele din beton ca sa se apropie de apa, insa a alunecat si a cazut in canal.

Pagini

Subscribe to Buhusi RSS

Probleme raportate de cetateni

Salveaza Orasul Buhusi reprezinta cea mai simpla si rapida modalitate de a trimite sesizari, initiative si propuneri catre autoritatile orasului.

Poti trimite sesizarea in mai putin de 30 de secunde, completand acest formular.

Sesizarile Cetatenilor vor ajunge practic in atentia Autoritatilor care vor putea vedea informatii despre problemele orasului.