Dosar penal pentru conducere fără permis

La data de 24 martie a.c , polițiștii Poliției Orașului Buhuși au depistat un bărbat de 48 ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor pe strada Alexandru Ioan Cuza din orașul Buhuși.

Din verificările polițiștilor s-a stabilit că bărbatul în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul permis de conducere.

ATENȚIE! În această noapte se schimbă ora! Vom dormi mai puțin

Anual, în ultima duminică a lunii martie România trece la ora de vară. Ora de vară 2017 pică în noaptea de 25 spre 26 martie, când ora 3:00 va deveni ora 4:00. Astfel, ziua de 26 martie 2017 va avea 23 de ore în loc de 24.
Specialiştii spun că avem nevoie de o săptămâna pentru ca organismul nostru să se adapteaze la această schimbare.
România va reveni la ora de iarnă în noaptea de 28 spre 29 octombrie.
România a adoptat ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene şi alte state din Europa, parte şi ele a acestei înţelegeri, în 1997.

Proiect de hotărîre Nr: 49 / 23 Martie 2017

Privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal “INFIINTARE COMPLEX CU FUNCTIUNI DE CAZARE, TURISM SI AGREMENT “ , intravilan orașul Buhusi, beneficiar SC AQUA PARC SRL ROZNOV
Consiliul Local Buhusi, judetul Bacau, intrunit in sedinta ordinara ;
Având în vedere:
- Cererea nr.12474/23.03.2017 a SC AQUA PARC SRL Roznov;
-Certificatul de urbanism nr.062/18.07.2016 emis de UAT Orasul Buhusi ;
Certificatul de urbanism nr.063/18.07.2016 emis de UAT Orasul Buhusi ;
- Avizul de oportunitate nr.34445/13.10.2016 emis de Arhitect Sef al UAT Orasul Buhusi;

Pagini

Subscribe to Buhusi RSS

Probleme raportate de cetateni

Salveaza Orasul Buhusi reprezinta cea mai simpla si rapida modalitate de a trimite sesizari, initiative si propuneri catre autoritatile orasului.

Poti trimite sesizarea in mai putin de 30 de secunde, completand acest formular.

Sesizarile Cetatenilor vor ajunge practic in atentia Autoritatilor care vor putea vedea informatii despre problemele orasului.