În Buhusi, din perspectiva obiectivelor istorice, bisericile si manastirile reprezinta singurele repere turistice care se mai afla în viata. Am descoperit recent, la biserica „Sfanta Înviere”, pastorita cu ales har de catre preotii Viorel Gavril, paroh, Gheorghe Craciunescu si Stefan Gabriel Moldoveanu, cateva aspecte inedite pe langa care, din pacate, furati de zgomotul lumii, trecem insensibili. Construita în urma cu aproape doua sute de ani (peste doi ani ar putea sarbatori bicentenarul de la asezarea pietrei de temelie), biserica este ultima constructie moldava de acest tip. Construita dupa tiparele cetatii de tip medieval, cu pereti grosi de trei metri, ziduri care o înconjoara, ea „face trecerea de la lumea medievala la civilizatia occidentala”, spune preotul Gheorghe Craciunescu. Sfantul lacas a fost ctitorit de Toader si Ana Buhus, familie de boieri care este nominalizata de Cantemir în Descriptio Moldaviae.
Icoana singulara
Una dintre picturile din stanga altarului este, potrivit aprecierii preotului Gheorghe Craciunescu, intelectual de o mare profunzime culturala, inedita în iconografia ortodoxa. Icoana, de mari dimensiuni, îi reprezinta pe Sf. Toader si Sf. Ana. Ineditul consta în alaturarea acestor doi sfinti în acelasi tablou. Sf. Toader este un sfant martir al sfarsitului secolului al III-lea, începutul secolului al IV-lea, Sf. Ana este mama Maicii Domnului. În iconografie, pe Sf. Ana o mai regasim alaturi de sotul ei, Sf. Ioachim, cu Maica Domnului în brate sau singura. „Aceasta alaturare din icoana noastra este cu totul exceptionala”, spune preotul Gheorghe Craciunescu. Este de înteles ca pictorul, anonim, i-a reprezentat pe cei doi ctitori, Toader si Ana Buhus. Pictura respecta si un adevar istoric: Toader Buhus era mai tanar decat sotia sa, Ana. Toader a si murit înaintea sotiei sale. Conform unor izvoare scrise, Ana Buhusoaia avea zestre foarte buna si nu este exclus ca mai tanarul Toader sa fi încheiat aceasta casatorie (si) din interes, cunoscut fiind faptul ca Ana l-a sprijinit mult, financiar, pentru a ridica aceasta minunata biserica. În iconografia bizantina, Ana este mult mai tanara. Icoana de la Buhusi face o exceptie. „Interesanta este si vestimentatia sfintei Ana din icoana noastra: aidoma celei din saloanele napoleoniene, nu o tinuta medievala” (Gh. C.). Cati stiam despre aceasta comoara iconografica?
Inedit, inedit…
Daca pictorul i-a reprezentat pe cei doi ctitori în imediata vecinatate a catapetesmei, avem – cred eu, ca nespecialist – si altceva inedit. Ctitorii sunt zugraviti, de regula, chiar la intrarea în biserica. Mai mult, unii preoti ne-au spus ca la începutul anilor 1800 înca nu exista dezlegarea pictarii ctitorilor. Probabil ca ingeniosul pictor anonim a apelat la un subterfugiu pentru a-i reprezenta pe cei doi ctitori sub aura celor doi sfinti. Si unde? Chiar în vecinatatea sfantului altar… Ineditul este prezent si pe minunata catapeteasma, o alta comoara a bisericii, o bijuterie a genului care-si pastreaza originalitatea. De regula, icoana mare cu Sfantul Mantuitor, care se afla în centrul catapetesmei, este strajuita în iconografia ortodoxa de arhanghelii Mihail si Gavril. Aici este prezenta însa exceptia: cei care-L strajuiesc pe Sfantul Mantuitor sunt Sfantul Dumitru si Sfantul Gheorghe.
Un Buhus, ctitor si staret de Horaita
Prezente ale spiritualitatii familiei Buhus au fost gasite de preotul Gheorghe Craciunescu la manastirea Horaita si la biserica de pe Muntele Taborului: „Ultimul reprezentant de seama al familiei Buhus, Ermoghen Buhus, avea sa fie ucenic al staretului Irinarh Roseti de la Horaita. Vizitand Horaita, m-a izbit pur si simplu un duh de familiaritate al constructiei de aici cu biserica noastra din Buhusi, desi, ca stil, cele doua constructii sunt diferite. Asa am descoperit ca Ermoghen Buhus a slujit aici. De fapt, staretul Roseti avea sa-i lase în grija aceasta manastire, întrucat el a plecat pe Muntele Taborului, în Tara Sfanta, unde a înaltat biserica Schimbarea la Fata”. Este de înteles faptul ca si ceva din simtirea lui Ermoghen Buhus a facut zidire sfanta pe muntele Taborului, cunoscuta fiind influenta ucenicului asupra dascalului sau. În anul 1843, cand arhimandritul Irinarh Roseti pleaca la Ierusalim, monahul Ermoghen Buhus este hirotonit preot, apoi este uns arhimandrit si numit staret al Manastirii Horaita, în locul parintelui sau. El a pastorit cu multa întelepciune obstea acestei manastiri, mai mult de treizeci de ani, pastrand întru totul randuielile lasate de Cuviosul Irinarh si mentinand aceeasi unitate si traire duhovniceasca în sobor. În timpul sau, numerosi calugari din Manastirea Horaita s-au dus sa se nevoiasca în Muntele Athos, iar altii au sihastrit în Muntii Neamt. Dintre acestia, unii au ajuns sihastri iscusiti, caci staretul Ermoghen îi ajuta pe toti si îi întarea în dragostea lui Hristos. Între anii 1865-1867, staretul Ermoghen Buhus a înaltat o mareata biserica de zid în Manastirea Horaita, cum se vede pana astazi, în locul celei dintai care era neîncapatoare. În anul 1872, nevoitorul staret s-a mutat la odihna cea vesnica, lasand în urma o obste calugareasca bine organizata si o frumoasa biserica închinata Preasfintei Treimi.
În acest context, întelegem si mai bine spiritul bisericii „Sfanta Înviere” din Buhusi, cea care are norocul de a avea, si astazi, comorile în fericita pastrare si slujire. Renovarile/restaurarile efectuate, grija pentru acuratete si conservarea grozava a picturii si edificiului merita toate multumirile noastre de fiinte care gasesc aici punti peste care pot pasi în cautarea unor farame de absolut. Daca aveti drum prin Buhusi, nu ocoliti nici aceasta biserica. Este pacat sa ratati întalnirea cu niste comori atat de pretioase, cu istoria noastra autentica si cu niste oameni rari care vegheaza la respectarea ei.
Ion Fercu
