Eroare judiciară: În puşcărie pentru o pedeapsă prescrisă

Buhusi

  • Eroare judiciară: În puşcărie pentru o pedeapsă prescrisă

Un bărbat a dat în judecată statul român pentru o eroare judiciară şi cere despăgubiri de 142.000 lei pentru cele 142 de zile în care susţine că a fost privat de libertate în mod ilegal.

Bărbatul arată, în acţiunea depusă la Tribunalul Bacău, că în noiembrie 2016, a fost arestat de IPJ Bacău, în baza mandatului emis de Judecătoria Buhuşi ca urmare a pronunţării unei sentinţe definitive, în 2007, prin care reclamantul a fost condamnat, pentru infracţiuni silvice, la 1 an şi 4 luni închisoare. Tot atunci, a fost revocată suspendarea executării unei alte pedepse de 2 ani, primită în 2004, astfel bărbatul avea de executat 3 ani şi 4 luni închisoare. Însă, mai spune reclamantul, printr-o altă sentinţă din 2006, pronunţată de Judecătoria Buhuşi (condamnare 3 ani închisoare, pentru furt calificat), instanţa a dispus revocarea suspendării executării aceleiaşi pedepse de 2 ani, aplicată în 2004, rezultând o pedeapsă totală de executat de 5 ani închisoare. “Astfel, prin două sentinţe diferite, împotriva subsemnatului s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a aceleiaşi pedepse de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr …/2004”, reclamă bărbatul.

În 2011, el a fost arestat în Italia, în baza mandatului european şi mandatului de executare a pedepsei emis în 2006. “Conform certificatului de pedeapsă executată, emis de statul italian, rezultă că subsemnatul am executat pedeapsa la care am fost condamnat prin sentinţa penală nr. …/2006 a Judecătoriei Buhuşi, recunoscută prin sentinţa nr. …/2011 a Curţii de Apel din Caltanissetta, din care s-a dedus perioada de 3 ani de graţiere dispusă de statul italian şi 45 de zile aferente liberării anticipate. Astfel, pedeapsa a fost executată pe teritoriul statului italian în intervalul 10.11.2011 – 11.08.2013”, se mai arată în acţiune.

După executarea pedepsei în Italia, bărbatul a revenit în România, iar în noiembrie 2016, a avut surpriza să fie arestat din nou de către IPJ Bacău, în baza unui mandat emis, în 2007, de către Judecătoria Buhuşi. Întrucât a considerat că pedeapsa la care a fost condamnat a executat-o, bărbatul a făcut contestaţie la executare. În acelaşi timp, Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Buhuşi a sesizat instanţa cu privire la faptul că pedeapsa la care a fost condamnat bărbatul şi pentru care a fost arestat este prescrisă. Cu toate acestea, dosarul s-a mai plimbat câteva luni între instanţele din Bacău şi Iaşi, fiind invocată excepţia necompetenţei teritoriale. Într-un final, în martie 2017, Judecătoria Bacău admite contestaţia la executare formulată de Biroul executări penale în cazul reclamantului. Instanţa a constatat că este prescrisă executarea pedepsei şi a dispus punerea în libertate a bărbatului.

Decizia nu a fost contestată, iar reclamantul a fost pus efectiv în libertate în aprilie 2017. “Astfel, subsemnatul am fost privat de libertate după ce a intervenit prescripţia executării pedepsei pentru un număr de 142 de zile”, se precizează în acţiune. Pentru fiecare zi de puşcărie executată pe nedrept, bărbatul cere câte 1.000 de lei, daune morale, în total 142.000 lei. Tribunalul Bacău a respins, însă, acţiunea, fiind admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de statul român. Bărbatul mai are o şansă în apel.

Cătălina Chifu

Sursa: 
desteptarea.ro

Eroare judiciară: În puşcărie pentru o pedeapsă prescrisă

  • Hanul de la Orbic - buhusi
  • Muzeul Buhusi
  • Biserica Buhusi
  • Blocul cu 7 etaje din Buhusi
  • Parc Buhusi
  • Stofe Buhusi
  • Stofe Buhusi
  • Stofe Buhusi
  • Stofe Buhusi

Comentarii recente

Top Commenters

 
 
Realizat de Mediafals.