In Turcia a avut loc cea de-a doua mobilitate din cadrul proiectului Be-Epart (Be European Parlament Part). Proiectul este derulat, prin programul Grundtvig –Parteneriat pentru Invatare al Uniunii Europene, in perioada 2013-2015. La mobilitate au participat reprezentantii a sase din cele opt tari partenere: İDİL HALK EĞİTİM MERKEZİ (Turcia), Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacau, Facultatea de Litere, SCAI Comunicazione SRL (Italia), Centrul de Jurnalism Independent (România), SONHOS PARA SEMPRE-REDE DE ANIMACAO SOCIAL E COMUNITARIA, CRL (Portugalia), European Learning NETWORK Limited (Marea Britanie).
Proiectul Be-EPart are ca tinta principala implicarea tinerilor jurnalisti si a cadrelor didactice care, in calitatea lor de multiplicatori de informatie, contribuie la sporirea gradului de cunoastere/intelegere a mecanismelor de functionare specifice Uniunii Europene. Universitatea ,,Vasile Alecsandri” a fost reprezentata de conf. univ.dr. Ioan-Lucian Popa (coordonator) si asistent univ. Catalina-Dumitrita Balinisteanu. Prof. Adina Calugaru (Colegiul ,,Ion Borcea” Buhusi), Amelia Maria Tampau, masterand la limba engleza, au participat ca membri ai grupului tinta.
Intâlnirea din Turcia s-a remarcat printr-o agenda bogata, care a cuprins atât sesiuni de lucru care au constat in discutii, cât si raportari cu privire la stadiul desfasurarii etapelor din proiect in fiecare dintre tarile participante. N-au lipsit activitatile extracurriculare atractive (excursii, vizite in diferite orase). ,,S-a apreciat ca partenerii proiectului au gestionat foarte bine datele/informatiile rezultate din aplicarea unor chestionare concentrate pe alegerile europarlamentare si rolul Parlamentului European, prin organizarea unor seminarii cu teme de interes actual, precum modul de organizare si functionare a U.E., criza financiara din Europa si efectele acesteia, masurile de dezvoltare la nivel global, piata unica de munca si importanta ei”, ne-a spus prof. Adina Calugaru.
Printre viitoarele tinte ale proiectului se afla si diferite simulari care vizeaza functionarea Parlamentului European si realizarea unui ghid de bune practice pentru cadrele didactice. Mobilitatea a fost gazduita de regiunea Mardin, orasul Mydiat, din zona de sud-est a Turciei asiatice. Activitatea, foarte bine organizata de ospitalierii parteneri turci, a oferit participantilor si sansa de a vizita obiective istorice impresionante.
Ion Fercu
sursa: desteptarea.ro