Statul român se pregăteşte de război. În Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toţi tinerii sunt obligaţi să îl deţină la recrutrare, în perioada stării de război, informează B1TV.
Legea spune că, în cazul mobilizării sau a războiului, sunt obligaţi să îndeplinească serviciul militar toţi bărbaţii apţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.
În Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toţi tinerii sunt obligaţi să îl deţină la recrutrare, în perioada stării de război.
Legea nr. 446/2006, privind pregătirea populației pentru apărare, prevede la art. 3, alineatul:
- la declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, ce îndeplinesc criteriile pentru a face serviciul militar.
Noul model al certificatului precizează că tinerii vor trebui să-și facă analize, pentru a se verifica dacă au heptatita B sau C. Mișcarea autorităților române vine în contextul situației tensionate din Ucraina.
Ordinul publicat în Monitorul Oficial a fost semnat de către 4 miniştri, cei ai Apărării Naționale, Justiției, Afacerilor Interne, Sănătății, dar şi de directorii Serviciului Român de Informații, al Serviciului de Protecție și Pază, al Serviciului de Informații Externe şi al Serviciului de Telecomunicații Speciale.