Transportatorii, în grevă generală! Microbuzele și autocarele nu vor circula azi în România!

Postat de Buhusi la Joi, 11/10/2018 - 10:06
Transportatorii, în grevă generală! Microbuzele și autocarele nu vor circula azi în România!

Transportatorii de persoane din toată țara vor intra de joi, 11 octombrie, în grevă generală nemulțumiți fiind de prevederile proiectului de Ordin al ministrului transporturilor privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere. Cu toate acestea, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) nu va participa la grevăși a solicitat o întâlnire de urgenţă cu premierul Viorica Dăncilă pentru detensionarea situaţiei din acest domeniu.

În urma acestei decizii a transportatorilor vor fi afectate 800.000-900.000 de persoane zilnic.

„Acest ordin trebuie retras, pentru că altfel el va reprezenta o bombă atomică pentru piaţa de transport din România din simplul motiv că se produce haos. Adică ceea ce în momentul de faţă este ordonat urmează să producă haos. Nu se va mai înţelege nimeni cu nimeni, pasagerul nu va şti în ce microbuz sau autobuz să se urce. Liberalizarea este un proces care trebuie să aibă la bază o perioadă-tampon de pregătire a pieţei de transport. Nu putem veni în 2018 să anunţăm în 2019 liberalizare pentru că înseamnă fie că avem un interes material direct, ca instituţii ale statului sau reprezentanţi ai lor, fie că efectiv suntem inconştienţi”, a afirmat reprezentantul FORT, citat de Agerpres.

Sursa
libertatea.ro